Cei care sunt în căutarea unei noi mașini sunt tot mai des puși în fața acestei alegeri: cutie de viteze manuală sau automată? Iată care este mai bună și ce avantaje are fiecare.
Această alegere nu poate fi făcută decât în cazul mașinilor care au motor cu ardere termică. Vehiculele electrice au doar transmisie automată.
Astfel, cei care au de ales între o mașină diesel sau una pe benzină ori hibrid, pot alege și cutia de viteze.
La o mașină cu transmisie manuală, sistemul este acționat de șofer. Prin apăsarea pedalei ambreiajului și folosirea unei manete, este conducătorul auto selectează treapta de viteză.
În schimb, la o mașină cu transmisie automată computerul selectează treapta de viteză automat. Iar schimbarea treptei se face în funcție de viteza de deplasare.
Astfel, cu ajutorul unui convertizor de cuplu, transmisia automată face toată munca pentru șofer. Iar conducătorul trebuie doar să aleagă dacă merge înainte, înapoi sau dacă parchează.
În Statele Unite ale Americii, de exemplu, majoritatea vehiculelor au o cutie de viteză automată. În schimb, în România predomină mașinile cu transmisie manuală.
Principalul avantaj al unei transmisii automate este confortul. Sunt ușor de utilizat, deoarece nu există pedala de ambreiaj.
Trecerile dintre trepte se fac cu mai multă finețe. Cutiile de viteze automate oferă o tranziție perfectă între treptele de viteză, oferind o manevrare confortabilă, fără smucituri.
În schimb, principalul dezavantaj unei cutii automate este că, în general, acestea costă mai mult. Atât cele noi, cât și cele second-hand nu sunt recomandate celor cu buget limitat.
De asemenea, consumul de carburant este, în general, mai mare la o mașină cu transmisia automată. Pentru că treptele vor fi schimbate la turații mai mari.
Și reparațiile sunt mai costisitoare, fiindcă o cutie de viteze automată are mult mai multe componente decât cea manuală.
O cutie de viteze manuală vă oferă mai mult control asupra mașinii. Acestea sunt, în general, mai eficiente la transferul puterii de la motor la roți. Astfel, mașina poate avea o accelerare mai rapidă.
Iar conducerea pe suprafețe alunecoase, precum drumul acoperit de zăpadă, se realizează mult mai controlat decât în cazul unei transmisii automate. Dar acest aspect ține și de abilitățile șoferului.
Prețul unei mașini cu transmisie manuală este, de multe ori, cu până la 20-30% mai mic decât al uneia automate. Astfel că această variantă e preferată de cei cu buget restrâns.
Dar, un dezavantaj al cutiei manuale îl reprezintă tocmai faptul că șoferul trebuie să realizeze mai multe operațiuni. Asta înseamnă că e nevoie de atenție distributivă și capacitatea de a realiza, în paralel, mai multe manevre. Astfel, va fi nevoie de mai mult timp pentru a învăța să utilizezi o cutie de viteze manuală.
În plus, transmisia manuală îți poate distrage atenția de la drum. Când pleci de pe loc sau când treci într-o treaptă superioară, trebuie să iei o mână de pe volan pentru a schimba vitezele. La fel trebuie să faci și când reduci viteza. Practic, aproape tot timpul trebuie să fii atent la treapta de viteză în care se află și, totodată, la drum.
Iar apăsarea constantă a ambreiajului poate deveni inconfortabilă. Pentru că șoferul trebuie să repete această operațiune cu piciorul stâng de câte ori schimbă viteza. Ceea ce se poate dovedi foarte obositor, mai ales în zonele aglomerate.
Toate aspectele de mai sus răspund la această întrebare. Ceea ce înseamnă că, de fapt, nu se poate spune că o cutie de viteze manuală e mai bună decât una automată.
Ci ține de preferințele și abilitățile fiecărui șofer, precum și de mediul în care e utilizat acel vehicul.
Cei care circulă preponderent în oraș, de exemplu, ar putea prefera cutia automată, pentru plusul de confort. Iar cei care parcurg drumuri lungi, sau locuiesc în zone montane, ar putea prefera transmisia manuală, pentru economia de combustibil și plusul de control.
Practic, diferența o face bugetul pe care fiecare șofer e dispus să-l aloce pentru achiziția și întreținerea mașinii pe care o cumpără. Cei cu dare de mână, probabil, se vor orienta către o mașină cu transmisie automată, iar cei cu buget limitat către o cutie manuală.
Astfel, indiferent că alegi o cutie de viteze manuală sau automată, important este cum o întreții și cum vei folosi această mașină.